Bravo, Ionuț!

Bravo, Ionuț!

Zilele trecute am primit următorul mesaj pe adresa de mail legată la site:
„bună seara… În primul rând vreau să vă mulțumesc că existați…căutam de mult pe cineva să mă consilieze (coordoneze) și dacă se poate câteva sfaturi în privința viitoarei mele mici afaceri cu care vreau, din profitul obținut să investesc în educația fetei mele…..Pe scurt: curierat la domiciliul sau biroul clientului în municipiul Bacău ( mici pachete, cumpărături, flori, plăți facturi). Dețin o mașină cam veche (smart fortwo din anul 2000), dar economică. În primă fază aș dori să încep activitatea part-time, deoarece momentan lucrez. Mă puteți sprijini cu niște sfaturi sau mai bine zis cu un impuls care să îmi dea curaj să mă *arunc* în jungla afacerilor?….. Vă mulțumesc anticipat și sper ca pe viitor să inițiem o colaborare fructuoasă de ambele părți ”
M-am bucurat să văd că pot fi de folos si iată ce i-am răspuns:
„Salut, Ionuț!
Mă bucur să aud că există oameni cu inițiativă și care sunt dornici de noi provocări.
Văd că ai un țel foarte bine definit care este cherosenul noii tale idei- bani pentru educația fiicei tale.
Ce pot să fac pentru tine si noua ta idee este să îți transmit câteva întrebări, la care, dacă îți răspunzi, sigur vei lua cea mai bună decizie:

Care este viziunea afacerii tale? Ce vrei sa lași in urmă pentru fiica ta?( că dacă tot gândești afacerea – gândește-o mare)
Care este misiunea afacerii tale ? Cum crezi ca vei ajunge sa îți atingi viziunea?( ce vei face efectiv pentru a pune afacerea „pe roate”)
Te pricepi, ești bun la ceea ce vei face sau ai de la cine să înveți?(e ca la școală: trebuie să știi ca să îți placă ceea ce faci)
Care sunt clienții tăi? (pentru a vinde e nevoie să știi cui te adresezi și care sunt canalele de comunicare)
Ce nevoi au clienții tăi? (nimeni nu vrea să i se vândă, toată lumea vrea să cumpere)
Ce te diferențiaza de concurență? (bănuiesc ca ei au acum un furnizor pentru nevoia lor)
Daca raspunsurile la întrebările de mai sus te mulțumesc, îți doresc „Spor la treabă!”
Important pentru mine a fost că răspunsul lui a venit chiar a doua zi:
„Mulțumesc frumos pentru ajutor și sper în viitorul apropiat într-o colaborare fructuoasă de ambele părți”
Bravo, Ionuț!
Din cel puțin două motive:
1. Faci parte din categoria acelora care știu că, dacă ei nu fac ceva cu viața lor, cu siguranță nici guvernul sau alte „forțe divine” nu pot schimba in bine viitorul lor si al familiilor lor;
2. Esti un tată model pentru mulți dintre noi pentru că investești in educația copilului tău, in zona spirituală, si nu in zona materială, crescându-i astfel stima de sine si nu imaginea de sine.
Bravo, Ionuț!

Și totuși mai există în România

Pentru multă lume este o adevărată provocare să alegi ce alimente să cumperi pentru cei dragi.

Bivolita pui

 

 

 

 

Laptele de bivoliță este unul dintre cel mai sănătos și hrănitor lapte având de două ori mai multă grăsime decat cel de vacă și cu 40% mai multe proteine.

Produsele Transilvania Lactate, ale fabricii de la Rupea, sunt o alternativă viabila pentru cei care își doresc să mănânce puțin și bun și mai ales pentru cei fără poftă de mâncare :).

mozzarella din lapte de bivolita ciliegine - 250g Iaurt din lapte de bivolita 5% grasime grecesc - 500g

 

 

 

 

 

 

Aproape de Viscri, undeva între Brasov și Sighișoara, am vizitat ferma de bivolițe (500 la număr) a producătorului Transilvania Lactate.

Pe un areal de aproximativ 400 ha de teren agricol și pășuni de jur imprejurul fermei, intr-o zonă departe de civilizație și poluare, cu un aer curat și multă liniște se produce cel mai mult lapte de bivoliță din Transilvania cca 1800-2000 litri pe zi. Pe lângă laptele necesar produselor ambalate sub brandul propriu, această fermă este principalul furnizor de materie primă pentru iaurtul Cedra al celor de la Napolact.

Imaginile alăturate mă ajută să susțin și să combat mitul despre bubalinele (bivolițele) cum că nu pot fi crescute în stabulație (grajd) în condiții corecte de hrana și nu pot fi mulse automat respectând condițiile sanitare de igienă.

Furajarea bivolitelor Bivolite

 

 

 

 

 

P.S.:El este tăticul acelor pui adorabili de mai sus: un mascul de 1000kg care cu greu poate fi stăpânit.

Bivol mascul

 

Lansare oficială brand Originar- degustare brânzeturi Atestate Traditional

În 30 iunie 2015 am prezentat oficial, la nivel înalt, brandul Originar cu produse Atestate Traditional. Evenimentul s-a desfășurat la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a fost organizat cu sprijinul Oficiulului Național al Viei și Produselor Vitivinicole, unde, în prezența ministrului Daniel Constantin, s-a lansat și volumul „Cramele din România”.

Originar - Branzeturi Atestate Traditional

Originar – Brânzeturi Atestate Traditional MADR – degustare brânzeturi tradiționale

 

Paște Fericit!

Paște Fericit!

Împreună cu principalul colaborator – Euro Lact – am dat viață unei game de produse cinstite, așa cum îi place lui Janos designerul acestor proiecte să le spună.

Aceste branduri s-au născut din identificarea unor nevoi ale clienților noștri, care corespund următoarelor două întrebări:

Ți-e dor de gusturile unice întâlnite în drumurile tale prin țară? sau

Vrei să poți cumpăra zilnic și alte produse decât ale marilor producători – multinaționale?

Cum: Te invităm să savurezi produsele realizate cinstit dupa rețete autentice.

De ce: Alegem pentru clienții noștri produse realizate la locul lor de origine de către oameni pricepuți – micii producători români.

Spor la degustat!

Iaurt de Bivolita la borcanIaurt de Oaie la borcanBranza fermentata PeteaBranza fermentata TrascauBranza fermentata De Taga

Sărbători fericite!

Și pentru că am fost cuminte a venit Moșul cu un site nou, nouț si responsiv – adică se poate vedea pe orice device (telefon, tabletă, etc).

La voi cum se vede?

Aștept păreri și comentarii.

Dă-mi un feedback și primești în schimb urări de mai bine în noul an :).

Sărbători fericite și La multi ani!

il Consigliere

 

În curând detalii despre….

Logo_originar

UPC – Take it or leave it (S01 ep.04)

UPC – Take it or leave it (S01 ep.04)

S01 ep.04

my-upcÎn luna iulie am primit in Inboxul contului MY UPC- adică exact pe toate canalele posibile- mesajul celor de la UPC de Take It or Leave it in care sunt anunțat de un fel de UP SALES pe care l-au comunicat altfel, dar care are același final…

Tu cum îți plătești facturile?

Prin direct debit?

Sper că le verifici din când în când….

„08.07.2014
Pentru tine – noi canale premium

Dragă BOGDAN,

Îți mulțumim că ești alături de noi și te asigurăm că punem pe primul loc dorințele tale: îți oferim cele mai multe canale pentru copii și canale de documentare precum și cele mai valoroase canale HD disponibile prin cablu.

Suntem fericiți să te anunțăm că din iulie îți oferim două noi canale premium  HD Disney Junior și Look PLUS HD pentru tine și întreaga ta familie.

Începând cu 1 august, abonamentul tău se va majora cu 3 lei (TVA inclus).

Ne bucurăm să te avem alături, de aceea vom continua să îți oferim serviciile digitale de cea mai bună calitate.

Mulțumim

Echipa UPC 

În conformitate cu prevederile articolului (51) alineatul (7) din Ordonanța de Urgența nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, cu modificările si completările ulterioare, in cazul in care nu esti de acord cu modificarea prețului abonamentului, ai dreptul să denunți unilateral contractul fară despăgubiri in termen de 30 de zile de la primirea prezentei scrisori. In acest sens trebuie să te prezinti personal in orice magazin UPC pentru a depune cererea.”

UPCash vs. ANPCine (S01 ep.03)

upc1După 53 de zile, aaaproape cum promitea ANPC-ul:
„Confirmăm primirea reclamației dvs. și înregistrarea acesteia la CJPC Prahova cu nr. 2117/19.03.2014; termenul legal de soluționare al acesteia este de 30 zile sau, după caz, 45 zile”, a venit astăzi 12.05.2014 răspunsul.

Cum vi se pare?
Am înfrant sau am mai doborat un mastodont capitalist?
Aștept comentariile voastre.

„Citește si dă-i mai departe!” ca și înscrisul de pe manifestele distribuite de „Pistruiatul”.

Răspuns ANPC pentru reclamația UPC (descarcă fișierul .pdf)

La câteva zile distanță… (S01 ep.02)

S01 ep.02

mediabox-upcSe pare că reclamația – mesajul către ANPC – a fost luată in seamă de ziarele locale și autorități.
Mai sunt 3-18 zile conform legii până la rezolvarea acestei spețe de către organele abilitate.

www.observatorulph.ro: Curg reclamatiile impotriva UPC

Observatorulph.ro este asaltat de reclamațiile clienților UPC, nemulțumiți ca le-au fost majorate, pe șest, facturile, pentru servicii nesolicitate și…

Atenție la UPC! (S01 ep.01)

Seria 01. Ep.01

upc-trash

Astăzi (n.r. 9 martie 2014) am primit un mesaj de la UPC că s-a emis factura pe Martie.

Mă uit pe ea și este mai mare cu 12%. Mă uit pe detalii să văd cât am mai vorbit pe fix si stupoare: nu am utilizat minutele, dar s-a scumpit abonamentul.

Sun la UPC și o d-șoara încearcă să mă lămurească că e o extraoptiune activată gratuit in februarie și pe care o achit din luna martie… M-am blocat și o rog să reluăm ca să înțelegem … ea este de acord și precizează: „să reluăm ca să înțelegeți”. Să fi fost ironică? Nu, că doar lucrează la serviciu pentru clienți….

Explică ea și concluzia este următoarea: În februarie UPC ne-a bagat pe gât două extra opțiuni, cu discount de 100%, pe care le plătești din luna următoare… Eu intreb: „Am cerut eu sau am semnat undeva pentru acest extra serviciu?”

Răspuns: „Dar nu ați văzut pe factura din februarie serviciul? Atunci de ce nu ați sunat? Pentru că era gratis?”. Simpatică draga de ea, nu?

INTENȚIE:

Din februarie UPC a incercat sa faca un UP SALES asemănător cu doua metode cunoscute de creștere a vânzărilor: metoda Mc Donald’s( „meniu mare?”) si metoda cățelușului( „luați de încercați gratis și vedem mai incolo!”).

REALITATE:

Acțiunea lor este ceva de genul – un aurolac la semafor îți spală parbrizul, apoi vine la geam și îți spune să-i dai 5 lei sau măcar o țigară.

DIFERENȚA:

HOȚII nu comunica intenția și nu primesc acordul.

Normal că mi-a crescut tensiunea duminică dimineața și rezolvarea revoluționară a ei (UPC) a fost că îmi scoate opțiunea de astăzi , însă am de plătit zilele în care am „beneficiat” de 150 Mb în loc de 100 MB și de 4 canale HD dintre care am reținut doar ETNO HD…..(UAU)

Oare o fi caz de ANPC?