Bravo, Ionuț!

Bravo, Ionuț!

Zilele trecute am primit următorul mesaj pe adresa de mail legată la site:
„bună seara… În primul rând vreau să vă mulțumesc că existați…căutam de mult pe cineva să mă consilieze (coordoneze) și dacă se poate câteva sfaturi în privința viitoarei mele mici afaceri cu care vreau, din profitul obținut să investesc în educația fetei mele…..Pe scurt: curierat la domiciliul sau biroul clientului în municipiul Bacău ( mici pachete, cumpărături, flori, plăți facturi). Dețin o mașină cam veche (smart fortwo din anul 2000), dar economică. În primă fază aș dori să încep activitatea part-time, deoarece momentan lucrez. Mă puteți sprijini cu niște sfaturi sau mai bine zis cu un impuls care să îmi dea curaj să mă *arunc* în jungla afacerilor?….. Vă mulțumesc anticipat și sper ca pe viitor să inițiem o colaborare fructuoasă de ambele părți ”
M-am bucurat să văd că pot fi de folos si iată ce i-am răspuns:
„Salut, Ionuț!
Mă bucur să aud că există oameni cu inițiativă și care sunt dornici de noi provocări.
Văd că ai un țel foarte bine definit care este cherosenul noii tale idei- bani pentru educația fiicei tale.
Ce pot să fac pentru tine si noua ta idee este să îți transmit câteva întrebări, la care, dacă îți răspunzi, sigur vei lua cea mai bună decizie:

Care este viziunea afacerii tale? Ce vrei sa lași in urmă pentru fiica ta?( că dacă tot gândești afacerea – gândește-o mare)
Care este misiunea afacerii tale ? Cum crezi ca vei ajunge sa îți atingi viziunea?( ce vei face efectiv pentru a pune afacerea „pe roate”)
Te pricepi, ești bun la ceea ce vei face sau ai de la cine să înveți?(e ca la școală: trebuie să știi ca să îți placă ceea ce faci)
Care sunt clienții tăi? (pentru a vinde e nevoie să știi cui te adresezi și care sunt canalele de comunicare)
Ce nevoi au clienții tăi? (nimeni nu vrea să i se vândă, toată lumea vrea să cumpere)
Ce te diferențiaza de concurență? (bănuiesc ca ei au acum un furnizor pentru nevoia lor)
Daca raspunsurile la întrebările de mai sus te mulțumesc, îți doresc „Spor la treabă!”
Important pentru mine a fost că răspunsul lui a venit chiar a doua zi:
„Mulțumesc frumos pentru ajutor și sper în viitorul apropiat într-o colaborare fructuoasă de ambele părți”
Bravo, Ionuț!
Din cel puțin două motive:
1. Faci parte din categoria acelora care știu că, dacă ei nu fac ceva cu viața lor, cu siguranță nici guvernul sau alte „forțe divine” nu pot schimba in bine viitorul lor si al familiilor lor;
2. Esti un tată model pentru mulți dintre noi pentru că investești in educația copilului tău, in zona spirituală, si nu in zona materială, crescându-i astfel stima de sine si nu imaginea de sine.
Bravo, Ionuț!